Tema Energy - partener în proiectul Preţul Binelui

Tema Energy s-a alăturat Hope and Homes for Children România în proiectul Preţul Binelui care ajută copiii expuși riscului instituționalizării să rămână alături de familiile lor, oferindu-le acces la educatie si condiții de trai mai bune. Proiectul are ca obiectiv ca peste 1600 de copii care trăiesc în sărăcie, să nu ajungă în orfelinate, ci să rămână acasă, cu sprijinul companiilor partenere şi a donatorilor. Riscul ca aceşti copii să ajungă în instituţii a crescut considerabil în contextul pandemiei. Ambasadorul proiectului este binecunoscutul om de radio Mihai Morar. Programul are mai multe componente: conştientizarea opiniei publice ca de la sărăcie extremă la orfelinat este doar un pas, colectare de fonduri, distribuirea acestora şi ajutorarea efectivă a familiilor aflate in dificultate.

 

 

Hope and Homes for Children România derulează programe de prevenire a separării copilului de familie de aproape 20 de ani.  Mulţumită acestor acţiuni şi susţinerii din partea societatii, cca 35.000 de copii vulnerabili au rămas alături de părinți, si-au continuat studiile, au avut parte de ingrijire medicala adecvata si au beneficiat de programe de integrare socio-profesională.