Una dintre cele mai frecvente probleme de securitate, cu care se confruntă centrele de date o reprezintă amenințările interne reprezentate de angajații sau vizitatorii care acționează cu scopuri răuvoitoare. Este un risc dificil de controlat pentru că nu există măsuri de depistare timpurie a persoanelor autorizate, dar cu rele intenții. În scenariile extreme, acestea pot provoca însă pagube importante – de exemplu, pot accesa neautorizat un server și pot sustrage date sau șterge suporturile de stocare, pot produce defecțiuni electro-mecanice dificil de depistat sau întrerupe conexiunile de date etc.

Există însă și alte situații, în care amenințările vin din exterior. Cum ar fi cazurile în care persoane neautorizate pot trece de sistemele de securitate perimetrale folosind ecusoanele ale vizitatorilor autorizați. Sau situațiile în care foști angajați pot pătrunde nestingheriți în incinta centrelor utilizându-și drepturile de acces care nu au fost șterse din sistemul de autorizare. Sunt situații reale și perfect posibile pentru că „băieții răi“ există nu doar în lumea virtuală. Riscul este real, iar specialiștii consideră că operatorii Centrelor de Date își concentrează atenția preponderent pe asigurarea securității informatice. Potrivit datelor Uptime Institute, cheltuielile centrelor de date cu securitatea fizică reprezintă aproximativ 5% din bugetele operaționale și doar în cazuri extreme ajung la 30%.

Securitatea fizică este cerută de standarde

Cu toate acestea, asigurarea securității fizice este o condiție clar stipulată în standardele folosite pentru certificarea centrelor de date. De exemplu, standardul de infrastructură ANSI/TIA-942 furnizează recomandări concrete privind protecția activelor din Data Centere, fie prin măsuri de securitate fizică, fie prin sisteme de prevenire a incendiilor. Și standardul ISO27001 are prevederi clare pe zona securității fizice, deși titlul oficial este „Tehnologia Informației – Tehnici de securitate – Sisteme de management al securității informației“. De exemplu, secțiunea „A.9 Controlul accesului“ include măsuri – fizice și informatice – de limitare a accesului la informații și la echipamentele pe care sunt stocate acestea. Iar secțiunea „A.11 – Securitate fizică și de mediu“ prevede măsuri de control pentru împiedicarea accesului fizic neautorizat și protejare a echipamentelor și instalațiilor împotriva riscurilor de a fi compromise de intervențiile umane sau naturale.

Arhitectură pe patru niveluri

Datele Uptime Institute arată că 20% dintre centrele de date s-au confruntat cu o formă de tentativă de acces neautorizat în ultimii cinci ani. Potrivit studiului „Data center security: Reassessing physical, human and digital risks“, rata scăzută a incidentelor de acest tip demonstrează succesul strategiilor de securitate fizică adoptate. Însă aceasta nu înseamnă reducerea vigilenței și reducerea investițiilor în măsurile de prevenire și blocare a accesului neautorizat, distrugere a echipamentelor sau întrerupere a serviciilor.

Arhitectura de securitate fizică adoptată de majoritatea centrelor de date este dezvoltată pe modelul „Box inside a box“, care prevede asigurarea protecție pe patru niveluri:

• Securitate perimetrală și a facilităților;
• Securizarea clădirii propriu-zise a centrului de date;
• Asigurarea securității camerei de control („Computer room“);
• Protejarea rack-urilor și/sau a spațiilor rezervate pentru clienți.

Soluții pentru toate nevoile

Soluțiile de securitate fizică recomandate sunt numeroase și nu există o „rețetă“ universal valabilă pentru toate centrele de date, fiecare organizație adoptând măsurile care se potrivesc cel mai bine nevoilor și cerințelor specifice. Există însă soluții care au început devină standard în industria Data Center. Cum sunt, de exemplu, sistemele CCTV și senzori folosite atât în exteriorul centrului, cât și în interiorul acestora. Sau sistemele de autentificare multifactor, prin care clasicele ecusoane de acces – care pot fi împrumutate – sunt dublate prin metode de autentificare biometrică. La acestea se adaugă bariere, sisteme de tip ecluză, porți de acces cu închidere electrică, turnicheți, scanere de bagaje etc., totul corelat cu sistemul central de control și monitorizare a accesului în timp real. La polul opus se situează „excepțiile“ de tipul placarea pereților exteriori ai centrului de date cu panouri kevlar, pentru îmbunătățirea protecției fizice, sau cu aliaje metalice pentru asigurarea protecției împotriva atacurilor EMP.

Evoluția continuă

Tehnologiile de securitate fizică evoluează continuu, de aceea experții Uptime recomandă centrelor să nu se „relaxeze“, ci să continute sa investească în noi tehnologii. Cum sunt, de exemplu, noile generații de sisteme de supraveghere video perimetrală care sunt dotate cu funcționalități avansate, precum recunoașterea automată a numerelor de înmatriculare (Automatic Number-Plate Recognition – ANPR) pentru a ține evidența vehiculelor care intră și ies. Acestea pot fi dublate, dacă nevoile o cer, cu soluții de tip radar care ajută la localizarea rapidă a persoanelor neautorizate, cu rețele de senzori audio și detecție a mișcării pentru validare duală a intruziunilor etc. La rândul lor, și noile sisteme de monitorizare video folosite în interiorul centrelor de date integrează funcționalități de recunoaștere inteligentă a comportamentelor anormale sau a cazurilor când sunt încălcate regulile prestabilite de securitate (precum accesul în zone interzise publicului, acces neautorizat etc.) Uneori, adoptia unor astfel de sisteme nu este optionale ci o necesitate directă. Cum este de exemplu cazul sistemelor de detectare a temperaturii prin intermediul camerelor cu termoviziune, impuse de evoluția pandemie și necesitatea depistării rapide a persoanele care prezintă un risc crescut de infectare.

Nevoia de specialiști

Toate aceste soluții nu își ating potențialul maxim dacă nu sunt integrate și dacă nu ajută la aplicarea unor reguli și strategii coerente de securitate. De exemplu, sistemele de monitorizare video și soluțiile de autentificare biometrică sunt inutile dacă unui fost angajat nu i-au fost retrase drepturile de acces.

Pentru implementarea și configurarea unei arhitecturi de securitate fizică e nevoie însă de experiență și competențe specifice, total diferite de cele necesare operării unui centru de date. Specialiștii Tema Energy întrunesc aceste condiții și vă pot ajuta să alegeți soluțiile capabile să vă asigure nivelul de securitate dorit. Dacă doriți să eliminați riscul investițiilor inutile sau prea costisiloare, precum și pe cel al subutilizarii soluțiilor alese, contactați-ne!

Cloud-ul creşte, însă centrele de date deținute de companii vor continua să reprezinte baza infrastructurii enterprise și în următoarea decadă. „Verdictul“ aparține specialiștilor Uptime Institute, rezultatele „2020 Data Center Industry Survey“ arătând că, anul viitor 54% dintre organizații își vor rula majoritatea workload-urilor în propriile centre, în timp ce doar 16% vor apela la centrele de colocare. Dincolo de proiectele obişnuite de digitalizare, în multe companii mari se înregistrează şi fenomenul de repatriere a unor aplicaţii, din cloud pe o infrastructură on-premises. Potrivit IDC, în 2019 85% dintre companii analizau deja oportunitatea „repatrierii“ workload-urilor migrate în cloud-ul public, jumătate dintre acestea pretându-se pentru a fi reinternalizate.

Companiile care derulează proiecte complexe de digitalizare, sau care aleg „repatrierea“  rulează majoritatea workload-urilor în propriile Data Centere şi încep să se confrunte cu probleme interne. Cerințele de putere de procesare și capacitate de stocare cresc constant, iar posibilitățile de extindere sunt – mai ales în cazul centrelor cu o vechime mai mare de 10 ani – limitate. Soluția adoptată de companii în astfel de situații este dotarea cu servere de generaţie noua, mai performante şi creşterea densităţii per rack, pentru a nu extinde suprafaţa din camera de date.

Este un fenomen care evoluează constant – de exemplu, la sfârșitul anilor ’80, un rack cu un consum de 2-4 kw se încadra în categoria „High density“. În 2016, pragul se mutase la 10-12 kw/rack. În prezent, valoarea medie a consumului este 8-10 kw/rack, iar „High density“ înseamnă valori de 20 kw și peste, potrivit datelor Uptime Institute. Astfel de cazuri nu mai reprezintă excepții, ci devin tot mai frecvente, în condițiile în care companiile folosesc tot mai intensiv soluții AI, tehnologii de realitate virtuala si augmentată, streaming de fișiere video în format HD, rețele IoT de mari dimensiuni etc.

Creşterea densităţii genereaza provocări

Creșterea densității energetice rezolvă problemele de spațiu și nevoia de capacități mai mare de procesare, însă aduce cu ea o serie de provocări. Prima dintre acestea, evident, creșterea consumului de energie care duce la suprasolicitarea infrastructurii de alimentare. Ca de exemplu supraîncărcarea cabinetelor de distribuție (Power Distribution Unit – PDU), ceea ce duce la supraîncălzirea echipamentelor și scurtarea duratei de viață, cu riscul aferent de downtime și creșterea cheltuielilor operaționale. Teoretic, astfel de probleme pot fi evitate cu soluțiile de power-backup, respectiv cu ajutorul echipamentelor UPS. Însă sistemele UPS concepute în urmă cu 10 ani au o eficiență scăzută atunci când vine vorba de densități energetice de 15 kw/rack și peste. În plus, și în acest caz revine în prim-plan problema spațiului disponibil.

În acest context, înlocuirea clasicelor UPS-uri cu baterii VRLA cu echipamente de nouă generație, care folosesc baterii Li-Ion devine critic necesară. UPS-urile cu baterii Li-Ion asigură reducerea amprentei la sol cu până la 70% și o durată de viață de trei ori mai lungă (față de VRLA). Vin însă și cu sisteme de monitorizare și auto-diagnoză mai eficiente, care oferă informații în timp real despre starea de sănătate a bateriilor, regimul de funcționare al ventilatoarelor, despre modulele IGBT, condensatoare etc., facilitând astfel operațiunile de mentenanța preventivă și prevenire a downtime-urilor neplanificate.

Răcirea, un subiect fierbinte

Un alt avantaj important pe care îl asigură UPS-urile Li-Ion îl reprezintă economiile la nivel de cooling. Echipamentele UPS de nouă generație suportă mai bine variațiile de temperatură, ceea ce se traduce în practică printr-o reducere a cerințelor de răcire cu până la 70%.

Răcirea în sine reprezintă însă un subiect delicat pentru centrele de date care adoptă soluții de tip High density. Și asta deoarece design-ul clasic al sistemelor de cooling într-un Data Center este bazat pe ipoteza că încărcătura energetică a echipamentelor dintr-un centru este uniform distribuită. În practică însă acest lucru nu se întâmplă.

Conform datelor APC, producătorii de servere pregătesc echipamente High density care necesită o capacitate de răcire de peste 40 kw per rack. Astfel de valori pot da peste cap majoritatea sistemelor de răcire tradiționale, însă pot fi gestionate prin strategii și soluții adecvate. Cum ar fi, de exemplu, separarea rack-urilor cu densitate energetică mare, crearea de arnajamente de tipul hot-aisle / cold-aisle, utilizarea soluțiilor de răcire direcționate, instalarea dispozitivelor de dirijare a fluxurilor de aer etc.

Toate aceste soluții duc însă la creșterea costurilor cu răcirea, care și așa sunt responsabile de aproape 40% din consumul de energie electrică în Data Centerele mai vechi de 8-9 ani. Apelând însă la soluțiile de răcire adiabatică, de exemplu, centrele pot reduce cu 25% costul total de operare și cu până la 80% consumul de apă. (Mai multe informații despre cum vă poate ajuta această tehnologie să va reduceți cheltuielile aici.)

Apelul la expertiză, garanția reușitei

După cum se poate vedea, introducerea capacităților de procesare High-density într-un Data Center vine cu provocări substanțiale pe zona de electro-alimentare, power-backup și răcire. Pentru depășirea lor, este nevoie de o regândire a designului sistemelor, o planificare atentă a pașilor care trebuie urmați, precum și a investițiilor necesare, pentru ca acestea să poată fi amortizate cât mai repde posibil. Specialiștii Tema Energy va pot ajuta să depășiți aceste provocări și să obțineți performanțele dorite, fără a vă depăși bugetul și termenele stabilite.

În România se discută de câțiva ani despre cloud-ul guvernamental, un concept care este deja funcţional în multe ţări europene.  Am analizat modelele adoptate de 10 state ale Uniunii Europene care au proiecte concrete în acest sens și concluzia este clară – pentru a a livra servicii G-Cloud la nivel national este nevoie de o infrastructură DataCenter foarte performantă. Prin cei  3.000 mp de spaţiu DataCenter livraţi către beneficiari, Tema Enery este lider in constructia de Centre de Date pe piaţa din România. Echipa de consultanţi şi experti tehnici ai Tema Energy poate gestiona orice proiect, de la trasarea planurilor şi construcţie, până la instalarea echipamentelor şi punere în producţie.

Cloud-ul are un rol important în strategia naţională de digitalizare şi apare frecvent în comunicarea oficiala. „Cloud-ul guvernamental va oferi infrastructura necesară pentru toate instituțiile care au obligația să preia și să stocheze informațiile beneficiarilor de servicii publice, precum și să le protejeze datele. De asemenea, Cloud-ul guvernamental are capacitatea de a optimiza funcționarea tuturor serviciilor publice electronice din România.“ Citatul, preluat de pe site-ul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), arată clar ce așteptări au autoritățile de la Cloud-ul guvernamental dar şi că nevoia de infrastructură este majoră.

Scurt excurs istoric

Despre Cloud guvernamental se vorbește în România de șapte-opt ani.  De exemplu, în 2014 ICI lansa proiectul „Infrastructură de tip Cloud pentru instituțiile publice din Romania“, cofinanțat din fonduri europene în valoare de aproximativ 17 milioane de euro. Proiectul, finalizat în 2015, funcționează însă ca un portal pentru date deschise  care oferă servicii unui grup restrâns de instituții.

O inițiativă mai recentă și de amploare se regăsește pe site-ul defunctului MCSI, unde un anunț din 2018   vorbește despre Cloud-ul Guvernamental ca despre „inima administraţiei publice“, care, pentru a începe să funcționeze, avea alocate un buget de 45 milioane euro și o durată maximă de implementare de 24 de luni.

În 2019 însă, pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene apărea un Apel POC (https://mfe.gov.ro/poc-2021-milioane-euro-pentru-dezvoltarea-serviciilor-publice-electronice/) prin care se alocau peste 20 de milioane euro pentru dezvoltarea serviciilor publice electronice, printre care se regăsea și „dezvoltarea cloud computing guvernamental“.

În 2020, în contextul apariției unui proiect de Hotărâre de Guvern privind realizarea Cloud-ului Guvernamental, bugetul a revenit la valoarea de 45 de milioane de euro. Iar Sabin Sărmaș, președintele ADR la acel moment, declara că proiectul este o prioritate și că trebuie semnat urgent un contract pană la finalul anului, altfel se pierdea oportunitatea finanțării europene. În aprilie 2021, Octavian Oprea, noul președinte ADR, preciza că Autoritatea a făcut toți pașii necesari pentru a avea un cadru legislativ bine pus la punct și că proiectul Cloud-ului guvernamental se află pe lista trimisă către Comisia Europeană, urmând ca, odată cu aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență, să se intre în linie dreaptă.

De la premianți, la ezitanți

Se pare deci că, dacă urmărim în timp evoluția proiectul de Cloud guvernamental la nivel național, Agenția de securitate europeană ENISA a intuit corect în 2013 când a încadrat România în categoria țărilor „ezitante“.

Conform studiului „Good Practice Guide for securely deploying Governmental Clouds“  (accesibil la https://www.enisa.europa.eu/publications/good-practice-guide-for-securely-deploying-governmental-clouds) clasamentul ENISA se prezenta la acel moment astfel:

• Early adopters: Marea Britanie, Spania și Franța – țări care aveau deja strategii Cloud la nivel național și decizii specifice de implementare a serviciilor G-Cloud.
• Well-Informed: Olanda, Germania, Moldova, Norvegia, Irlanda, Finlanda, Slovacia, Belgia, Grecia, Suedia, Danemarca – țări care aveau strategii și implementări în stadiul de design sau proiecte-pilot, dar care preconizau dezvoltări de amploare după un proces detaliat de evaluare a riscurilor și beneficiilor.
• Innovators: Italia, Austria, Slovenia și Portugalia – țări care nu aveau strategii Cloud de amploare națională sau avansate, însă dețineau Agende digitale ce abordau subiectul, precum și servicii Cloud-based deja funcționale.
• Hesitants: Malta, România, Cipru și Polonia – țări care nu aveau o strategie Cloud la nivel guvernamental, nu aveau inițiative relevante și nici experiență în domeniu, dar ENISA considera că este posibil ca subiectul să fie inclus pe Agendele digitale.

Modelul centrelor de date dedicate

De la data realizării studiului ENISA au trecut opt ani, așa că am trecut în revistă rapid care sunt în prezent cele mai populare modele de dezvoltare a serviciilor de Cloud guvernamental (G-Cloud) în Europa.

Iată, de exemplu, cum au procedat țările care au optat pentru a avea Data Centere dedicate, dezvoltând infrastructuri proprii:

• Serbia – Deține un Data Center de stat  pentru livrarea de servicii de eGovernment și Cloud guvernamental. Centrul este conform cerințelor Tier 3 și standardelor ISO 27001, 9001 și 20000. Resursele sunt accesate de autoritățile de stat, centrul deservind Minsterul Administrației, Ministerul Agriculturii, Registrul central al asigurărilor sociale obligatorii etc.
• Slovacia – Serviciile G-Cloud sunt livrate din centrele de date deținute de Ministerul de Finanțe și Ministerul de Interne (DC Tajov și DC Kopčianska). Centrele furnizează 43 de servicii – IaaS și SaaS – către Trezoreria statului, sistemul de monitorizare a fondurilor structurale, registrul proprietăților de stat, ministere etc.
• Austria – Austrian Federal Computing Center   este cel mai mare centru de date destinat sectorului public. Are o capacitate de 4.000 de servere, peste 1.400 de angajați și deține certificările ISO 27018, 27001 și 22301. Printre clienți se numără ministere, Cancelaria federală, instituții din sectorul public, universități, tribunale etc.
• Olanda – Are patru centre de date guvernamentale. Primul dintre acestea, ODC-Noord,  a fost inaugurat oficial în 2013-2014, cu o capacitate inițială de 128 de rack-uri, urmând că până în 2020 să ajungă la 650 de rack-uri. Centrul livrează servicii SaaS, IaaS și PaaS către opt ministere.
• Grecia – GRNET funcționează și ca Internet Exchange/GR-ΙΧ.

O altă țara cu un proiect de Data Center G-Cloud este Irlanda, care, în 2018, anunța planul de construcție a unui centru dedicat   cu o suprafață utilă de 7.000 mp și care necesita o investiție de 30 milioane de euro și o durată de 18 luni. La finalul lui 2019 a survenit o actualizare: investiția a fost majorată la 40 milioane de euro, suprafața redusă la 5.474 mp, iar durata de realizare crescută la trei ani și jumătate.

Modelul parteneriatului public-privat

Nu toate țările dețin însă Data Centere „naționale“ pentru livrarea serviciilor de Cloud guvernamental.

Belgia, de exemplu, a ales să livreze servicii G-Cloud   printr-un model de Cloud hibrid, construit pe baza unei inițiative comune a mai multor servicii publice federale, instituții publice și organizații IT de stat, participarea fiind deschisă pentru toți actorii publici.

Exemplul Belgiei reprezintă însă o excepție, multe alte state UE preferând să adopte modelul parteneriatului public-privat.

Franța, de exemplu, este una din primele țări europene cu inițiative în domeniul G-Cloud și care a investit în 2012-2013 câte 75 de milioane de euro în două parteneriate public-privat pentru realizarea unor centre dedicate. Planurile s-au schimbat însă în timp, așa că Numergy  a devenit în prezent principalul furnizor, în timp ce Cloudwatt a încetat livrarea serviciilor la începutul lui 2020.

Alte țări europene apelează la marii furnizori de servicii Cloud – care dețin infrastructuri performante certificate – pentru a dezvolta și livra propriile servicii G-Cloud, chiar dacă centrele acestora nu se află pe teritoriul statelor respective (dar, totuși, în interiorul UE).

Un exemplu în acest sens este Estonia, campioana europeană în materie de digitalizare a serviciilor publice. Estonian Government Cloud  este dezvoltat în colaborare de guvern cu un consorțiu de mai multe companii private. Resursele de procesare se află însă în exteriorul granițelor, Estonia optând pentru crearea unei „Data Embassy“ într-un centru de date Tier 4 din Luxembourg.

Și Spania, Italia, Germania, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Marea Britanie etc. apelează la furnizori de servicii Cloud consacrați. De exemplu, Portugalia are o inițiativă numită Governmental Open Cloud (GO-Cloud) prin care sprijină adoptarea și utilizarea serviciilor Cloud în administrația publică, pe care o pune în aplicare printr-un parteneriat public-privat între guvern și unul dintre principalii furnizori de servicii Cloud la nivel global.

Modelul apelării la serviciile unor furnizori Cloud dedicați este justificat din perspectiva provocărilor pe care le presupune construcția și operarea unui centru de date dedicat. Sunt dificultăți nu doar de natură financiară, ci mai ales generate de necesitatea respectării unor cerințe critice de disponibilitate și securitate, greu de acoperit în condițiile unor resurse limitate de specialiști cu experiență și competențe pe zona de design, proiectare și execuție. (Mai multe detalii despre aceste provocări specifice puteți găsi aici.)

La nivel local, nici ADR și nici nou-înființatul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizări nu s-au pronunțat încă asupra soluției pe care o vor alege. Rămâne deci de văzut când și în ce condiții se va materializa și în România proiectul Cloud-ului guvernamental (cele mai recent luări de poziţie amintesc anul 2026), însă cert este că, fără o infrastructură performantă – proprie sau livrată de un furnizor terț –, acest lucru nu va fi posibil.