• Română
  • English

Remote management în Data Center, de la „Nice to have“ la „Must have“

Timp de mai mulți ani, conceptul de „Remote management“ a fost, pentru marea majoritate a centrelor de date doar o idee interesantă. Pandemia de COVID-19 a transformat-o într-o necesitate imediată. Însă pentru multe Data Centere trecerea de la stadiul „Nice to have“ la „Must have“ este un proces de durată.

E un fapt confirmat și de sondajul realizat de Mark Acton, un „guru“ al industriei Data Center care a dorit să afle cât de pregătiți sunt managerii centrelor să pună în aplicare modelul „Remote“, la câteva luni de la declanșarea pandemiei. Rezultatul a fost previzibil – în prezent foarte puține Data Centere dețin mijloacele care să le permită să gestioneze complet de la distanță facilitățile pe care le operează. Modelul „Lights out“, adică fără niciun angajat prezent la față locului, nu se poate aplica decât în cazul micro-Data Centerelor containerizate și complet automatizate. Și nici acolo complet.

Marea majoritate a centrelor și-au adatat modul de lucru la „cerințele“ pandemiei, utilizând intensiv în acest scop sistemele de tip DCIM,  precum și alte soluții de monitorizare, control și prevenție, fără a renunța însă la echipele operaționale. Iar modelul s-a dovedit nu doar funcțional, ci și eficient, nesemnalându-se până în prezent niciun caz de Data Center care să își fi întrerupt definitiv activitatea și nici de „Lockdown“.

Pe baza experiențelor cumulate de industria Data Center la nivel global, încep să se contureze o serie de bune practici, utile mai ales în contextul unui posibil reviriment al pandemiei. Iată, pe scurt, care sunt cele mai frecvente 5 măsuri adoptate de centrele de date pentru a preîntâmpina și limita efectele negative ale virusului SARS-CoV-2:

 

  • Creștere eficienței sistemelor de igienizare și protecție. Resursa umană este cel mai prețios capital. Însă, pe lângă dotarea angajaților cu echipamente de protecție, soluții de verificare a temperaturii, sisteme de igienizare, stabilirea de rute speciale de deplasare pentru a evita aglomerarea etc., multe centre de date au investit, de exemplu, și în extinderea acoperirii soluțiilor de supraveghere video în interior. Astfel, pot realiza o monitorizare mai strictă a angajaților, dar permit și clienților să poată controla vizual starea de funcționare a echipamentelor găzduite. De asemenea, numeroase Data Centere și-au îmbunătățit sistemele de securitate fizică din exteriorul clădirii, precum și cele de control acces. Există, de exemplu, companii care au înlocuit soluțiile de autentificare prin amprentă cu altele mai puțin riscante, cum ar fi scanere de rețea vasculară a mâini, care realizează operațiunea de la distanță. O altă zonă de interes pentru tot mai multe centre de date o reprezintă și sistemele de detecție și prevenire a incendiilor, stringent necesare pentru a compensa reducerea personalului operațional în cazul unui eveniment de acest tip.

 

  • Reducerea personalului prezent în Data Center. Pentru a se conforma cerințelor de distanțare fizică, multe centre de date au adoptat lucrul la distanță – acolo unde este posibil – și extinderea sistemului de lucru în schimburi, care nu reprezintă o noutate, asigurarea disponibilității serviciilor 24x7x365 fiind o condiție esențială pentru funcționarea unui Data Center. Pandemia a impus însă acordarea unei atenții sporite protejării resursei umane specializate – specialiștii în domeniu sunt puțini, piața se confruntă deja cu un deficit major, așa că intervențiile acestora sunt reduse pe cât posibil, atât ca timp, cât și ca număr. Pentru ca acest lucru să fie posibil, centrele folosesc pe scară extinsă sistemele DCIM pentru a depista și rezolva din timp potențialele probleme care ar putea afecta funcționarea echipamentelor.

 

  • Limitarea accesului vizitatorilor. Restrângerea prezenței clienților în incintă reprezintă o problemă delicată mai ales pentru centrele de colocare. Pentru a o rezolva, tot mai multe Data Centere oferă clienților acces la soluții de monitorizare în timp real (atât video, cât și de urmărire a parametrilor de funcționare). Dar și la servicii de tip „Remote hands-on“, prin care operațiunile uzuale sunt realizate de angajații centrelor sub controlul direct al clienților. (Există, de exemplu, centre care pentru a încuraja adoptarea acestui mod de lucru prestează gratuit anumite categorii de intervenții.) Nu în ultimul rând, toate centrele au adoptat sisteme de planificare a vizitelor clienților, pentru a evita posibilele aglomerări.

 

  • Investiții în tehnologie. Pandemia a făcut din sistemele DCIM o necesitate evidentă, devenind vitale în luarea deciziilor bazate pe informații în timp real și pentru creșterea eficienței echipelor operaționale. Nu sunt însă singurele direcții de investiții – reducerea personalului operațional impune și îmbunătățirea eficienței soluțiilor de răcire, de electro-backup etc. Lucru posibil prin retehnologizare. De exemplu, soluțiile de răcire de nouă generație includ funcționalități avansate de analiză, care, pe baza istoricului datelor de consum și a monitorizării parametrilor de funcționare, pot semnala automat posibilitatea apariției unei defecțiuni și când trebuie realizate operațiunile de mentenanță predictivă. Similar, UPS-urile Li-Ion integrează sisteme de monitorizare avansate (Battery Monitoring Systems), care oferă informații detaliate despre durata de viață a bateriei. Investițiile în tehnologie au devenit necesare însă și pentru a asigura un nivel minim de redundanță (de tip N+1) pentru sistemele critice, multe centre anlizând și opțiunile N+2.

 

  • Îmbunătățirea comunicării. Pandemia obligă centrele de date să acorde o mai mare atenție comunicării atât cu clienții – pentru a le prezenta măsurile luate și soluțiile pe care le au la dispoziție –, cât și cu partenerii tehnologici. Restricțiile de transport impuse de anumite state pot genera întârzieri de proporții în livrarea echipamentelor și sunt dificil de prevăzut, de aceea este nevoie de menținerea unei legături constante cu furnizorii și integratorii de sistem, pentru a preîntâmpina pe cât posibil sincopele. Un alt treilea partener important de comunicare au devenit și autoritățile publice, deoarece restricțiile de deplasare impuse pe durata perioadelor de urgență pot afecta funcționarea centrelor de date. Nu însă și dacă acestea sunt încadrate, așa cum este firesc, în categoria infrastructurilor critice, beneficiind de un regim special.

 

Va mai dura ceva timp până când centrele de date vor fi complet automatizate, de aceea măsurile prezentate succint mai sus și investițiile în tehnologii mai performante și în soluții de protejare și creștere a eficienței operaționale a angajaților sunt necesare. Și își vor demonstra eficiența pe termen lung, pentru că pandemia va avea un impact permanent asupra industriei Data Center.